Cea mai de succes strategie pentru afacerea ta

Cea mai de succes strategie pentru afacerea ta

Ca orice proprietar de companie, îți dorești să poți face mai mult pentru afacerea ta, dar încă nu ai găsit cea mai potrivită metodă, nu-i așa? Știm cu toții că succesul există și că drumul spre el nu este tocmai ușor. Din contră, ca să-l atingi, trebuie să depui foarte mult efort, să te dedici unui scop și să fii consecvent.

Și totuși… „Fac toate cele de mai sus, dar încă nu am reușit să ajung unde mi-am propus!”, ai putea spune. Ei bine, ar trebui să știi că ai nevoie de o strategie clară, bine definită. Pe aceasta o vei afla chiar aici, chiar acum, citind în continuare acest articol!

Relația cu clienții tăi nu se termină după o achiziție, asta este clar. Pentru a încuraja vânzările (de orice tip), afacerea ta ar trebui să cultive în mod activ relațiile cu clienții printr-o strategie CRM personalizată.

Vestea bună este că există planuri dovedite care au avut succes. În cele ce urmează vei afla una dintre cele mai bune strategii CRM pentru a duce afacerea ta acolo unde îți dorești, și mai mult decât atât, vei afla și ceea ce trebuie să faci pentru a începe.  

În primul rând, poate că te întrebi…

Ce este acest CRM? 

Ca să înțelegi o strategie CRM, mai întâi va trebui să știi ce este un CRM. Astfel că, CRM este abrevierea (din engleză) a sistemului „Customer Relationship Management”. Mai exact, acesta este un sistem ce se ocupă cu gestionarea excelentă a interacțiunii companiei tale, atât cu potențialii clienți, cât și cu cei deja existenți. 

Adică este un model de management bazat pe plasarea clientului în centrul atenției companiei astfel încât să fie maximizate nivelurile de satisfacție, loialitate și achiziție.

Ca să înțelegi mai bine ce înseamnă un Software CRM, te invităm să citești articolul nostru dedicat acestui subiect!  

De ce îmi trebuie o strategie CRM?

Având în vedere că te afli aici, după ce ai încercat deja o mulțime de alte metode pentru a reuși, noi credem că este timpul să știi ce înseamnă o strategie CRM pentru afacerea ta și cum îți poate influența aceasta viața profesională. 

De ce?”-ul este o întrebare firească și un punct de plecare intuitiv pentru oricine dorește să se asigure de plusul de valoare pe care o nouă schimbare o poate aduce companiei.

Astfel că, iată răspunsul „de ce”-ului tău: pentru că o astfel de strategie te va ajuta să-ți duci afacerea exact acolo unde îți dorești, într-un timp relativ scurt, într-un mod natural, simplu, dar eficient!

O strategie CRM este un plan bine structurat prin care să îmbunătățești relația dintre clienți și echipele tale de vânzări, de marketing și servicii pentru clienți. Astfel, potențialul afacerii tale va crește considerabil, iar tu te vei bucura de un real succes!

Bine, bine, dar statisticile ce spun?

Supper Office spune că: „92% dintre directorii de companii sunt de părere că tehnologia CRM este esențială pentru atingerea obiectivelor”. 

Această informație nu poate decât să ne bucure, căci avem soluția (pe care o vei afla, citind în continuare acest articol) și avem produsul, deci… nu ne rămâne decât să acționăm! 

Mai mult decât atât, studiile făcute de Capterra afirmă că: „47% dintre utilizatori spun că un sistem CRM a îmbunătățit satisfacția clienților.”

Așadar, cu un sistem CRM potrivit, poți avea o relație excelentă între compania și clienții tăi. Acest lucru atrage după sine numai beneficii, fiindcă un client mulțumit de serviciile pe care le oferi, se va întoarce tot la tine. Asta se întâmplă, căci oamenii acționează în funcție de ceea ce simt și în funcție de ceea ce le transmiți, emoțional vorbind. 

Care sunt beneficiile unei strategii CRM?

Evident că, atunci când îți faci un plan sau o strategie, scopul este să ai cât mai multe reușite. În ceea ce privește afacerea ta, un sistem CRM și o strategie bună constituie perechea perfectă pentru a-ți atinge scopul.   

Iată și de ce:

  • Organizarea echipei este mult mai simplu de făcut și mult mai eficientă;
  • Gestionezi excelent relația atât cu potențialii clienți, cât și cu cei deja existenți;
  • Baza de date va fi clară și foarte detaliată despre fiecare companie, client sau lead cu care compania ta a interacționat;
  • Poți seta task-uri pentru ca angajații tăi să fie anunțați atunci când trebuie să facă ceva;
  • Ai posibilitatea de a identifica ușor oportunitățile pentru afacerea ta;
  • Oferi servicii îmbunătățite clienților potențiali și existenți;
  • Ai perspective și date clare pentru performanțele viitoare;

Înainte să vorbim despre o strategie CRM, ar fi bine să știi cei 5 pași pe care să-i parcurgi atunci când alegi să ai un plan bine definit. 

Pasul 1: Auditează-ți afacerea! 

Înainte de toate, trebuie să examinezi îndeaproape fluxurile de lucru actuale și orice strategii deja existente. Scopul auditului este de a identifica punctele slabe și punctele forte ale companiei pe care o deții, dar și oportunitățile și concurența puternică de pe Piață. 

Această analiză se numește SWOT

Pasul 2: Definește-ți obiectivele!

Apoi, ar fi bine să știi ce anume vrei să obții atunci când vine vorba despre managementul relațiilor cu clienții. Dorești să crești scorurile NPS (Net Promoter Scor- un indicator al satisfacției și loialității clienților)? Dorești să reduci pierderile? Sau poate că vrei să scurtezi ciclul de vânzări? Oricare ar fi scopurile, asigură-te că sunt clare atunci când optezi pentru implementarea unei strategii.

Odată ce ai făcut acest pas, gândește-te bine dacă poți sau nu să le atingi, având în vedere resursele pe care le ai în prezent. Ai destui membri în echipa de vânzări pentru a-ți transforma strategia și obiectivele, din gând, în realitate? Poate că ai nevoie de instrumente puternice, cum ar fi un software CRM. 

În orice caz, pregătește-te pentru succes, asigurându-te, mai întâi, că ai tot ceea ce îți trebuie!  

Pasul 3: Identifică grupul țintă de clienți!

Acest lucru poate părea banal, însă este extrem de important să înțelegi care sunt clienții și prospecții companiei tale, astfel încât să poți crea așa-numitele „Buyer persona”. În momentul în care ai o imagine clară de ansamblu, vei ști cu cine trebuie să vorbești și astfel, vei ajunge să găsești metodele și mesajele potrivite pentru a putea contacta doar acei clienți care se încadrează în grupul țintă! 

În cazul în care nu ai incă în vedere portretul unui cumpărător, unui client sau al unui prospect, poți opta pentru a trimite sondaje clienților pentru a găsi răspunsurile pe care le cauți. 

Pasul 4: Cunoaște experiența pe care o are clientul pe Piață! 

În mod similar, ar trebui să cunoști detaliile, avantajele și dezavantajele întregii experiențe pe care o au clienții, de la început până la sfârșit, pe Piață. Familiarizează-te cu toate punctele de contact posibile și cu restul „pâlniei” de vânzări. Apoi fă legătura cu grupul țintă căruia vrei să-i vinzi produsul sau serviciul tău. Cea mai importantă întrebare aici este: Pâlnia ta de vânzări și strategia de marketing se potrivesc cu tipul tău de cumpărător?

Pasul 5: Înțelege-ți concurența de pe Piață și locul în care te afli, ca afacere! 

Deși înțelegerea clienților și a proceselor interne poate fi una excelentă, este important să știi cum și unde te afli atunci când vine vorba de concurența de pe Piață. Ce tipuri de materiale sau resurse pun la dispoziție concurenții tăi? Cum poți ieși în evidență? Cum poți fi diferit față de restul? 

Gândește-te bine și află răspunsurile la aceste întrebări, fiindcă în momentul în care există produse similare pe Piață, oamenii optează pentru ceea ce iese în evidență, pentru ceea ce are un „acel ceva” față de restul. Stârnește curiozitatea grupului țintă, fă-ți o strategie de marketing eficientă! 

După ce ai terminat de realizat toți acești pași, înseamnă că ești pregătit să implementezi o strategie CRM pentru afacerea ta!

Iată…

Cea mai de succes strategie CRM pentru afacerea ta

Află că strategia CRM înseamnă să folosești toate funcțiile pe care le oferă un sistem CRM. Soluția noastră este Zimplu CRM. Un software care cu siguranță te va ajuta să ai o strategie de succes! 

Te-ai putea întreba ce funcții are, care sunt avantajele și cum îți va face Zimplu CRM afacerea să crească considerabil. Ei bine, noi venim cu răspunsurile pe care le cauți.

Folosește funcția de Automatizare pe care o are acest software

În cazul în care realizezi că echipa ta s-a plictisit să facă aceleași sarcini, ce se repetă în mod constant, cu siguranță există o metodă prin care le poți automatiza. Zimplu CRM poate prelua o parte considerabilă din munca administrativă ce vine la pachet cu gestionarea vânzărilor și a clienților. Astfel, angajații tăi se vor concentra asupra altor sarcini mai importante.

Mai mult decât atât, cele 2 mari beneficii pe care ți le oferă această funcție sunt:

  • Crearea automată a activităților– angajații tăi nu vor uita task-urile importante pe care le au de făcut, căci, în funcție de condiția stabilită, se va crea automat o activitate la un interval de timp stabilit și le va aminti de ceea ce au de făcut; 
  • Trimiterea automată a e-mailurilor – pe baza acestui modul, utilizatorii vor scăpa de stresul de a uita să trimită prin e-mail cererea de reînnoire a contractelor cu diverși clienți. De asemenea, va exista și o bază de date cu informații actualizate în timp real, fără probleme în timpul colaborării cu clienții;

Actualizarea constantă a bazei de date a clienților și prospecților  

Un lucru foarte important este să-ți actualizezi constant baza de date. Astfel, este bine să știi clar ce clienți au implicare scăzută, cine a anulat recent sau cine este inactiv, și nu numai. 

Cu Zimplu CRM este extrem de simplu să ai o bază de date completă și complexă, datorită căreia să ai acces facil la toate informațiile de care ai nevoie! Astfel, poți ține evidența clienților și prospecților cu foarte mare ușurință, totul fiind bine organizat. 

Crearea unor mesaje personalizate

Diferența dintre „Bună ziua!” și „Bună ziua, [prenumele tău]” este extrem de mare. 72% dintre consumatori au raportat că au fost mult mai implicați în afacerile care au folosit mesajele personalizate în momentul contactării.

Vestea bună este că poți crea astfel de mesaje direct din Zimplu, pe care le poți trimite clienților și prospecților tăi! Te informezi ușor, folosind datele colectate pentru a ști ce tip de mesaj s-ar potrivi fiecărui client. Aceasta este o modalitate excelentă de a îți îmbunătăți relația cu clienții. 

Alegerea unui panou administrativ

În loc ca echipa ta să petreacă ore în șir generând rapoarte, un panou administrativ este exact ceea ce îți trebuie. 

Cu Zimplu, totul este mult mai ușor, căci rapoartele se generează automat. Utilizarea acestui Software te va scăpa de toate sarcinile grele, ce necesită mult timp. Mai mult decât atât, vei avea acces mult mai rapid la toate informațiile. Angajații tăi se pot concentra pe alte aspecte ce solicită atenția și timpul lor.  

Foarte important

Trebuie să ai în vedere faptul că este posibil să nu vezi imediat rezultate foarte mari, după aplicarea strategiei. Atât angajații, cât și tu, aveți nevoie de timp și practică, deci nu te descuraja!

După cel puțin 4 săptămâni, ar trebui să începi să evaluezi dacă rezultatele sunt cele așteptate. Pe urmă să identifici ce ajustări ar trebui să faci pentru a obține îmbunătățiri. În cele mai multe cazuri, a face schimbări mici, treptate este o idee mult mai bună, decât a face schimbări mari peste noapte. De ce? Pentru că totul are nevoie de timp pentru a intra în ritmul potrivit. 

Creează-ți cont gratuit aici, și descoperă toate beneficiile despre care am vorbit în acest articol! 

Ce vei vedea concret?

Există multe îmbunătățiri pe care le vei vedea după implementarea sistemului Zimplu CRM și a strategiei de mai sus, cum ar fi:

  • productivitate crescută a agenților de vânzări;
  • creșterea retenției clienților;
  • creșterea ratei de conversie a prospecților în clienți;

Și, bineînțeles, toate acestea la un loc înseamnă creșterea vânzărilor și a profitului companiei! 

Vrem să mai știi și că multe companii colaborează cu noi și sunt mulțumite de Zimplu CRM. Iată doar câteva: 

Afacerea Ta - Business Strategy Partners

Înainte să termini de citit acest articol, vrem să facem o mică recapitulare, astfel încât informația să fie cât se poate de clară.

Așadar, ai aflat că pașii pe care trebuie să-i faci înainte de a-ți alege o strategie, sunt:

  1. Examinarea îndeaproape a fluxurilor de lucru actuale și a oricăror strategii deja existente în afacerea ta; dar și identificarea concurenței și a oportunităților.
  1. Definirea clară a obiectivelor și evaluarea acestora, astfel încât să știi sigur dacă le poți sau nu atinge cu resursele deja existente.
  1. Identificare grupului țintă de clienți și crearea de „buyer persona” potrivit tipului tău de afacere.
  1. Cunoașterea experienței și istoriei clientului pe Piață. Vezi dacă strategia ta de marketing și pâlnia ta de vânzări se potrivesc cu tipul cumpărătorului.
  1. Înțelegerea locului în care te afli ca afacere pe Piață, la fel și înțelegerea concurenței. Află cu ce poți ieși în evidență, ce ai tu și celorlalți le lipsește. Ține minte că oamenii aleg mereu ceea ce le stârnește interesul. 

Tot în acest articol ai mai aflat și ce înseamnă un sistem CRM. În cazul în care vrei să descoperi mai multe despre acest subiect, click aici

Să nu uităm și de beneficiile de care te vei bucura dacă aplici strategia pe care ți-o propunem! 

  • Organizarea eficientă și rapidă a echipei;
  • Gestionarea excelentă a relației cu persoanele care vin în contact cu compania ta;
  • Bază de date clară, complexă și detaliată;
  • Setarea task-urilor pentru angajați;
  • Identificarea ușoară a oportunităților;
  • Oferirea de servicii îmbunătățite clienților potențiali și existenți;
  • Perspective și date clare pentru performanțele viitoare;

Ai înțeles că pentru a alege strategia de care ai nevoie, trebuie să parcurgi pașii amintiți anterior. Astfel că, după ce ai trecut prin acest proces de cunoaștere a tuturor detaliilor afacerii tale, este timpul să pui în aplicare strategia de succes. Și anume – să folosești toate funcțiile pe care ți le oferă un sistem CRM, precum Zimplu CRM!

  1. Funcția de automatizare, ce preia o parte considerabilă din munca administrativă ce vine la pachet cu gestionarea vânzărilor și a clienților. Astfel încât, angajații își vor concentra atenția asupra altor sarcini importante. 
  1. Actualizarea constantă și eficientă a bazei de date, datorită căreia vei avea acces facil la toate informațiile necesare despre clienți și prospecți.
  1. Crearea unor mesaje personalizate, mulțumită template-urilor de e-mail pe care le poți trimite direct din Zimplu CRM. Și mai mult decât atât,  cunoscându-ți bine clienții vei ști exact ce abordare să folosești atunci când îi contactezi.
  1. Utilizarea panoului administrativ. În acest mod, angajații nu-și vor mai petrece timpul generând rapoartele, căci Zimplu o va face în locul lor. 

Și nu în ultimul rând; sfatul nostru este să aplici această strategie cu multă răbdare și încredere. De asemenea, să nu te îngrijorezi dacă nu apar rezultate într-un timp scurt. Ține minte că după cel puțin 4 săptămâni ar trebui să începi să evaluezi rezultatele. 

După cum spunea și Zig Ziglar: „Un obiectiv setat corect este pe jumătate atins”. Așadar, fii sigur că strategia aleasă este clară, bună și eficientă. Acest lucru cu siguranță te va ajuta să-ți duci afacerea la un nivel cât mai înalt! 

P.S.: Nu uita să te abonezi la newsletter-ul nostru pentru a rămâne mereu informat despre cum să dezvolți afacerea ta! 

Cele Mai Citite Povești De Business