3 Semne Clare că ai nevoie de un CRM

Ai auzit vreodată pe cineva spunând: „De când am implementat un Software CRM, afacerea mea este în continuă creștere!”? Probabil că da, iar din acest motiv te afli aici, întrebându-te ce este acest CRM și cum îți poți da seama dacă și tu ai nevoie de el. 

Din ce în ce mai multe afaceri nu reușesc să se mențină pe un trend crescător, iar uneori, acest lucru duce la falimentare- din păcate.

 Iată că, în România, pe parcursul a 10 ani (2009-2019), cota de profit a companiilor a scăzut cu aproape 10%! Mai mult decât atât, doar 6.10% este marja medie de profit NET pentru Top 100 de Companii în anul 2019! Deci, trebuie să iei măsuri, astfel încât profitul companiei tale să fie într-un trend ascendent.

Ce se întâmplă? Unde greșesc proprietarii de afaceri? Ei bine, în acest articol vei afla ce trebuie schimbat în afacerea pe care o ai, însă haide să vedem mai întâi ce este un Software CRM și care este impactul pe care îl poate avea asupra afacerii tale.

Iată ce spun statisticile!

„Aplicațiile CRM pot crește veniturile cu până la 41% per reprezentant de vânzări”

Așadar, nu sunt vorbe în vânt, ci chiar adevăruri! Businessurile chiar cresc datorită acestei aplicații CRM! Deja sună încântător, pentru că și afacerea ta poate prinde aripi!

Din punctul nostru de vedere, relația cu clienții actuali trebuie să fie una extrem de bună, căci clienții actuali sunt ca o mină de aur pentru afacerea ta.

 Iată că,84% dintre clienți consideră că experiența pe care o oferă o companie este la fel de importantă ca produsele și serviciile sale.” 

Astfel, trebuie să ai în vedere și modul în care tratezi clienții, nu doar perfecționarea produsului sau serviciului pe care îl oferi.

 Atunci când clienții sunt mulțumiți de modul în care sunt tratați, de cele mai multe ori, vor reveni pentru a-ți cumpăra produsul. 

De ce? 

Fiindcă, în mare parte, oamenii acționează pe baza sentimentelor, iar atunci când se simt bine, în siguranță și confortabil cu un produs sau un serviciu, totul se transformă într-o rutină sau o zonă de confort pe care nu doresc să o mai schimbe. 

Ce este un Software CRM?

Așadar, CRM este abrevierea (din engleză) de la „Customer Relationship Management”. Mai exact, este un sistem ce se ocupă cu gestionarea excelentă a interacțiunii companiei tale, atât cu potențialii clienți, cât și cu cei deja existenți. 

Probabil știi deja că, în principal, comerțul este mai mult decât un simplu schimb între cel care vinde și cel care cumpără. Trebuie să gestionezi o mulțime de conexiuni cu cel care îți cumpără produsul, astfel încât acesta să fie mereu în contact cu brandul tău. 

Pentru că tu nu vrei doar să vinzi și atât, ci din contră, vrei să îți păstrezi clienții actuali. Vrei ca aceștia să continue să semneze cu tine, să-ți cumpere în continuare produsul sau serviciul. 

Gestionarea companiei și a problemelor ce pot să apară nu este un lucru atât de simplu de făcut. Din contră, timpul pare că nu lucrează deloc în favoarea ta, căci este limitat. Atât angajații, cât și clienții au nevoie de tine- sub diferite forme. 

În principal, angajații te solicită atunci când apar anumite neînțelegeri, probleme sau, pur și simplu, vor să îți ceară opinia. Organizarea este cheia atunci când vrei să faci orice lucru așa cum trebuie!

CRM te ajută prin colectarea permanentă a datelor prospecților sau clienților, analizarea acestora și utilizarea elementelor acumulate pentru a îmbunătăți relațiile și rezultatele afacerii tale. 

Acest Software ajută angajații (care lucrează cu clienții) sau agenții de vânzări să fie mereu pregătiți să răspundă nevoilor clienților și să fie ajutorul de încredere în tot ce ține de serviciile și produsele oferite. 

Acum că știi, în mare parte, ce face un CRM…

Care sunt cele 3 semne clare că ai nevoie de un asemenea software?

  1. Odată cu plecarea din companie a agenților de vânzări, pierzi și clienții actuali, și lead-urile (inclusiv baze de date, detaliile despre aceștia)?  

Dacă răspunsul este DA, atunci ai cu siguranță nevoie de o aplicație CRM. Unul dintre principalele beneficii de care se bucură cei care aleg acest software este că au o bază de date clară, foarte detaliată despre fiecare companie, client sau lead cu care au interacționat.

Astfel, în cazul în care un agent de vânzări nu va mai lucra pentru compania ta, informațiile despre clienții pe care i-a avut vor rămâne în același loc, în baza de date pe care ți-o oferă un software CRM. Alt angajat va prelua clienții și lead-urile celui care tocmai a plecat, iar clienții vor fi în continuare satisfăcuți de serviciile și produsele pe care le oferi, căci orice problemă apărută va fi rezolvată în timp util. 

  1.  Clienții sună atunci când întâmpină dificultăți, iar angajații tăi nu au toate informațiile la îndemână pentru a-i ajuta în timp util?

Ei bine, în acest caz, un Software CRM ar face ca totul să fie mult mai ușor, mult mai rapid.  

În primul rând, după cum am scris și mai sus, îți oferă o bază de date completă și complexă despre clienții sau prospecții companiei tale. Poți uita de Excel și de o grămadă de tool-uri pe care le folosești – probabil în zadar, din moment ce de multe ori nu găsești ce trebuie, atunci când trebuie, și încurci documentele între ele.

Mai mult decât atât, agenții de vânzări de pe teren vor avea și ei informațiile clare și amănunțite atunci când merg la o întâlnire de afaceri cu un client actual sau cu un lead.

În al doilea rând, un CRM ajută extrem de mult la organizarea echipei și nu numai. Fiecare angajat își creează un task pe care și-l notează în aplicație, de care cu siguranță nu va uita, căci apar notificări, tocmai pentru a le reaminti atunci când urmează să facă ceva. Chiar și colegii își pot asocia task-uri între ei pe care să le rezolve, fie împreună, fie separat. 

Astfel, fiecare angajat știe clar ce are de făcut, iar informațiile despre clienți sunt foarte ușor de accesat- ceea ce face ca problemele să fie rezolvate la timp, iar productivitatea să crească într-un mod evident.

  1. Informațiile despre lead-uri sau clienți nu sunt actualizate la timp, iar angajații tăi uită să îi contacteze pe clienți după încheierea procesului de vânzare (follow-up)?

Dacă și la această întrebare răspunsul este tot unul pozitiv, atunci noi nu mai avem niciun dubiu! Clar ai nevoie de un CRM! Iată și de ce:

Unul dintre cei mai importanți pași după încheierea unei vânzări este binecunoscutul „follow up”! Din când în când, ca agent de vânzări, trebuie să continui să contactezi clienții prin e-mail sau telefonic, și să afli dacă sunt mulțumiți cu produsul sau cu serviciul tău, ce părere au despre el și dacă le-a adus un plus de valoare în viața profesională. Clienții nu trebuie să uite niciodată că agenții tăi de vânzare sunt disponibili oricând apare o întrebare sau o problemă.

Cu un Software CRM, pur și simplu se setează activități pentru a fi anunțați când trebuie să facă ceva. În acest fel, nu se vor uita niciodată sarcinile importante. Nu va uita nimeni să sune sau să trimită un e-mail clienților, atunci când este momentul potrivit pentru a face acest lucru.  

Strategiile de succes depind de profiluri precise, complexe și complete ale clienților și de cât de eficient pot fi acestea folosite.

CRM - Meeting

Ce îți oferă un CRM? 

Beneficiile sunt multe, iar tu te vei putea convinge de acest lucru, atunci când îl vei încerca și vei vedea că îți pune la dispoziție: 

  • o bază de date centralizată (ce include istoricul lead-urilor și al clienților, dar și a companiilor ce vor fi contactate de către echipa de vânzări);
  • documente și conversații salvate în profilul fiecărui client / prospect; 
  • notificări ce amintesc atunci când este nevoie să se îndeplinească anumite activități (spre exemplu, contactarea clienților sau task-uri foarte importante);
  • rezolvarea problemelor pe care le întâmpină clienții- cu un CRM poți imediat să faci un tichet în aplicație, pentru ca un coleg să rezolve cât mai rapid orice situație, problemă sau obiecție;

Așadar, acum ai aflat ce trebuie schimbat în afacerea ta. Ai aflat piesa lipsă din puzzle-ul companiei tale!

Având în vedere că un Sistem CRM este foarte complex, atunci când îl vei folosi, vei observa cât de rapid ajungi la rezultatele dorite. Nu doar că vei avea o echipă foarte bine organizată, ci și clienții vor fi mulțumiți atât de angajații tăi, cât și de produsul sau serviciul pe care îl oferi. 

Pe lângă faptul că ai învățat ce este și cum te poate ajuta un Software CRM, ai mai aflat și că este foarte probabil să ai nevoie de el în compania ta!

Prin urmare, acum știm că un Software CRM este un sistem ce se ocupă cu gestionarea excelentă a interacțiunii companiei tale, atât cu potențialii clienți, cât și cu cei deja existenți.

De ce excelentă?

  1. Căci are o bază de date centralizată, foarte complexă și extrem de utilă, ce include atât informații, cât și istoricul fiecărui client, lead sau viitor prospect. 
  1. Fiindcă poți seta activități pe care să le faci, fie individual, fie în echipă sau le poți seta chiar și colegilor- astfel toată lumea va ști clar ce are de făcut. Mai mult decât atât, nu există scuze- căci vor apărea notificări pentru a-ți aminti atunci când ai de dus la bun sfârșit un task sau un tichet.
  1. Căci este totul la îndemână atunci când cauți ceva important, cum ar fi documentele și conversațiile salvate în profilul fiecărui client.
  1. Fiindcă rezolvarea problemelor în timp util nu a fost niciodată mai simplă, datorită tichetelor pe care le poți face direct în aplicație. Astfel, clienții tăi vor fi mulțumiți de tot ceea ce înseamnă compania ta!

Dacă optezi pentru un asemenea software, vei fi liniștit chiar și atunci când:

  • un agent de vânzări dorește să plece din compania ta;
  • clienții sună și cer ajutorul atunci când întâmpină anumite probleme legate de folosirea produsului pe care îl oferi;
  • crezi că angajații tăi nu contactează noii clienți sau nu actualizează datele, atât despre clienți, cât și despre prospecți;

Știi acum că un CRM va fi un sprijin excelent pentru compania ta, iar împreună veți face ca afacerea ta să se mențină pe un trend crescător!  

Ai aflat ce este un CRM și cum te poate ajuta să-ți propulsezi afacerea acolo unde îți dorești. Acum a mai rămas doar să găsești soluția potrivită! 

Află soluția de care ai nevoie, apăsând aici!

Cele Mai Citite Povești De Business